Definiția cu ID-ul 1182488:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MANIFEST LITERAR (< fr. manifeste littéraire) Scurtă scriere, cu valoare de document pentru începutul unui curent sau mișcare literară, prin care se afirmă o nouă concepție orientativă a literaturii. Manifestul estetic este socotit ca „afirmarea polemică a unei concepții noi despre artă, practicată îndeosebi în cadrul curentelor care s-au ridicat împotriva unor mișcări anterioare”. (S. Iosifescu, Construcție și lectură). Începînd cu prefața la drama Cromwell de V. Hugo (manifestul romantismului), mișcările, curentele și școlile literare următoare și-au marcat începutul prin cîte un manifest literar. Prefețele unor volume (ex. prefața la volumul Poezii al lui Macedonski), precum și articolele program ale unor publicații (exemplu, Dacia literarăIntroducția, Sămănătorul, Viața Românească) au uneori valoare de manifest literar. Alte articole programatice care au avut rol de manifest literar: Logica poeziei de Al. Macedonski, pentru simbolism, Primele vorbe (Prima verba) de Al. Vlahuță și, Uniți de G. Coșbuc, pentru curentul semănătorist. Ex. „Ca orișice element realmente vital, arta nu-și poate avea rădăcinile decît în viată, să întrupeze viața, să se adreseze vieții. Atîta vreme cît viața este o luptă, atîta vreme cît omenirea întreagă este vrăjmășită în două tabere fundamental adverse, cînd conflictul dintre ele a atins punctul culminant, nu se poate vorbi despre o artă ”pură„, fără preocupări sociale, fără atitudini. În asemenea condiții, cei care vor să trișeze, spunînd că fac literatură pură, fără interes actual, cu preocupări ”eterne„ și ”abstracte„, nu sînt decît reprezentanții în artă ai acelora care sînt mulțumiți cu actuala situație, ai profitorilor. Fixați în cealaltă parte a baricadei, înțelegem să facem adevărata artă, literatură a realității groaznice, mascată prin multiplele legende și teoriile care au dăinuit prea mult. Literatura activistă, literatura critică, literatura proletară își face prin noi, prin ”Bluze albastre„, primii pași. (”Bluze albastre" Nr. 1 1932)